5

Desenele animate

dexter

Vă amintiţi, voi ăştia peste 15 ani ca şi mine, cum acum ceva timp ne uitam la desene animate?  Laboratorul lui Dexter, Familia Flinstone şi alte desene în adevăratul sens a cuvântului.

flintstones Ei bine acuma, pe posturile de desene animate nu mai găseşti desene calumea. Toate desenele „clasice” acum au fost mutate pe Boomerang şi Jetix Play, posturi pe care nu mai le prinde toată lumea, în timp ce pe Cartoon Network sau Jetix sunt doar desene cu monştrii, extratereştrii. Şi atunci noi ne mai mirăm că societatea de astăzi nu mai are încredere în generaţia care va urma. De ce? Pentru că tinerii copii învaţă chiar şi de la banalele desene animate cum să se bată, cum să fie tot mai violenţi.

S-au dus vremurile când găseai un desen fain şi devenea în scurt timp preferatul tău; un desen la care să poţi să râzi pe cinste, nu ca la cele actuale, cele la care râzi când îi bagă cuţitu în burtă cineva la un om şi iese pe partea cealaltă(ştiu că sunt sadic, dar asta e realitatea). Oare încotro merg şi desenele animate?


5 Responses to “Desenele animate”

  1. Mofturica says:

    Si parintii se mai mira de ce copii lor ca au cosmaruri sau un comportament agresiv, chestie care se transmite si odata cu inaintarea in varsta si ajung cine stie ce delincventi.

  2. zaza says:

    Ador sa ma uit la scubi du :D
    Si mdea, am cu mult peste 15 ani dar e frumos sa te mai uiti cateodata si la desene animate, desi prefer sa descarc filmuletele de pe net, chiar si animatii.
    Si unde o sa ajunga desenele animate actuale ? Crime, politisti, evadari din inchisori,raufacatori, copii ce salveaza lumea, mutanti :)) )))))
    va dati seama..daca inainte copii se jucau de-a “omul paianjen” ce o sa devina in curand? :)) ))

  3. pantera_neagra_bea_sange says:

    Scooby-doo e un desen plin de fantome … zicea odata elena udrea k va scoate toate desenele cu continut violent

  4. ana says:

    super desenele !

Leave a Reply