Un inceput pentru toate
Există un început pentru toate lucrurile. Un astfel de început va fi pentru mine peste vreo două săptămâni când împreună cu clasa ÅŸi cu Domn’ Dirijinte vom pleca spre o locaÅ£ie bine stabilită: Straja. Vom merge ÅŸi vom sta la cabana La Doru. Este un început pentru mine, pentru că eu nu mai am fost iarna la munte. Am fost până acum doar vara, aproape în fiecare vară, dar niciodată nu am fost pe zăpadă, să mai ne bulgarim. Apoi, mai este un început pentru mine deoarece probabil voi învăţa să schiez. Nu am schiat niciodată ÅŸi tot timpul mi-a fost frică când mă gândeam să învăţ, Acum, sunt gata să îmi iau claparii în picioare ÅŸi să o iau la vale.
AÅŸa arată cabana la care vom sta. Costă 35 de lei pe noapte. Având în vedere faptul că vom sta doar o noapte acolo, este destul de ieftin, dar dacă ne gândim că mai costă ÅŸi închiriatul de sky/snowboard, 12 lei telescaunul care ne duce până sus la cabană ÅŸi alte chestii care costă, realizezi că ajungi cel puÅ£in pe la 100 RON. Vom pleca vineri noapte astfel încât să ajungem sâmbătă dimineaţă acolo, stăm sâmbătă toată ziua, dormim seara acolo, duminică mai stăm puÅ£in după care seara o luăm înapoi spre casă. Mă gândesc cum o să fim luni la ÅŸcoală… toÅ£i adormiÅ£i, cu cearcăne ÅŸi aÅŸa mai departe. Dar se va merita. Abia aÅŸtept.
2 Comments









Distractie placuta!
mersi, sa vedem cum mai rezistam doua saptamani